Гимн Молдовы
Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Limba noastra-i limbă sfîntă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plîng şi care-o cîntă
Pe la vatra lor ţăranii.
Răsări-va o comoară
În adîncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Наш язык, наш клад нетленный
От безверия укрытый,
Свет жемчужин драгоценных,
Над отчизною разлитый.
Наш язык — душа живая
Пробуждённого народа.
Он воспрянул, разрывая
Сна мертвящие тенета.
Наш язык — узор прекрасный,
Кодры, шорох листопада.
Плёс Днестра, в котором ясно
Догорают звёзд лампады.
Нет ему в веках забвенья,
Что забыто — воскресите,
Пыль эпох с него сотрите, —
Жаждет он освобожденья.
Да пребудет он нетленным
От безверия укрытый,
Свет жемчужин драгоценных
Над отчизною разлитый.
A treasure is our tongue that surges
From deep shadows of the past,
Chain of precious stones that scattered
All over our ancient land.
A burning flame is our tongue
Amidst a people waking
From a deathly sleep, no warning,
Like the brave man of the stories.
Our tongue is the greenest leaf
Of the everlasting forests,
Gentle river Nistru's ripples
Hiding starlight bright and shining.
Our tongue is more than holy,
Words of homilies of old
Wept and sung perpetually
In the homesteads of our folks.
A treasure will spring up swiftly
From deep shadows of the past,
Chain of precious stones that scattered
All over our ancient land.
